Proiectul Rahila reprezinta o retea de asistenti , inclusiv preoti, profesionisti din domeniul sanatatii mintale si altii, care pot oferi asistenta directa tuturor celor care sufera din cauza ca au facut avort. Proiectul Rahila se poate sprijini si pe alte resurse, cum ar fi studierea Bibliei, eforturi comune de rugaciune, dar in mod deosebit, proiectul pune accentul pe faptul ca indreptarea celor care au facut avort si a altora afectati de acesta se afla in biserica.

Nu stim cate milioane de avorturi au fost facute, in Romania, de la revolutie incoace, deoarece statisticile nu dau niciodata cifre exacte. Unii spun ca au fost facute cate un milion pe an. Statisticile arata ca numarul lor s-ar fi diminuat la aproximativ 200 de mii pe an, de la sfarsitul anilor ’90. Chiar si aceasta cifra de 200 de mii pe an te face sa tresari, daca te gandesti ca si in Marea Britanie, tara cu o populatie de 60 de milioane de oameni, au loc tot 200 de mii de avorturi anual. Si mai trist este faptul ca in fiecare avort mai este implicat un tata si, in general, familia extinsa, inclusiv bunicii si fratii si surorile copilului avortat, copilul avortat si cercul de prieteni de familie. Oricine din acest lant poate cauta ajutor dupa un asemenea trist eveniment.

Societatea noastra a facut femeilor un mare rau, pretinzand ca avortul sterge cu buretele experienta avortului. Insa chiar organizatiile pro-avort recunosc ca pana la 10% din femeile care au avortat pot dezvolta, dupa aceea, stari psihice grave. In plus, alte 40% din femeile care au facut avort au stari  legate de avort, ce nu sunt destul de severe ca sa fie clasificate drept „efecte psihice grave”. Ele pot fi singure, casatorite, cu alti copii  sau fara copii. Sunt peste tot. Unele au trait cu starile acestea ani de zile. Altele, au incercat sa-si inece durerea in alcool sau droguri. Iar altele se lupta cu tulburari ca depresia si anxietatea, au rupt prietenii, sunt lovite de infertilitate si dificultati de sarcina si poate n-au facut niciodata o legatura dintre suferintele pe care le indura si avortul pe care l-au facut.

Proiectul Rahila nu utilizeaza termenul „sindromul post-avort”, folosit de multi altii. Un „sindrom” implica o patologie, cel mai rau scenariu posibil, daca vreti. Insa, pentru multe femei, consecintele avortului nu presupun o patologie fizica, ci se refera mai mult la suferinta lor sufleteasca si la vina pe care o poarta in suflet.  Aceste simtaminte au nevoie de vindecare spirituala si psihologica. Ambele aspecte trebuie abordate in procesul de vindecare. Suferinta sufleteasca si vina sunt reactii normale ale unei femei care si-a pierdut unul sau mai multi copii intr-un mod violent si nefiresc. Modul in care ea incearca sa faca fata pierderii poate duce sau nu la o patologie. Ea poate dezvolta simptome imediat  dupa avort sau poate ajunge sa inteleaga acest lucru dupa multi ani, cand poate avea loc „un incident declansator” al suferintei, care o face brusc sa-si dea seama ca are nevoie de ajutor.  In acest moment, Biserica trebuie sa fie gata s-o ajute.

Asociatia Provita  Media 2008