În cele mai multe locuri din lume, ca şi în România, oamenii rezolvă problemele legate de handicap alegând ignoranţa sau soluţia disperării. Este uitat un lucru fundamental, propriu existenţei umane, acela că oamenii invalizi au aceeaşi valoare umană ca oricare alt membru al societăţii. Oamenii, cel mai adesea, nu au tăria de a manifesta solidaritate faţă de semenii săi. Când un cuplu depistează malformaţii la un făt, cel mai adesea apelează la soluţia avortului. Acest mod de a acţiona este determinat în primul rând de mediul moral şi cultural. Societatea exercită şi o anumită presiune emoţională asupra părinţilor care au un făt cu un eventual handicap. Marea majoritate a acelora care manifestă opoziţie faţă de avort, îşi pierd resursele sufleteşti şi morale când sunt puşi în faţa cazurilor de handicap. Avortul în asemenea cazuri înseamnă a nu recunoaşte valoarea incomparabilă adusă societăţii de către oamenii invalizi. Societatea de astăzi, motivată mai mult de condiţiile economice, manifestă o tendinţă crescută spre hedonism şi egocentrism, spre cultivarea plăcerilor şi a capriciilor.

Fiecare femeie insarcinata este încurajată astăzi să facă teste de diagnostic prenatal. Când testele sunt făcute pentru a proteja sarcina şi pentru bunăstarea copilului nenăscut, evident că sunt salutare şi benefice. Dar în marea majoritate a cazurilor motivul real este să se vadă dacă nu cumva copilul are vreo malformaţie şi femeii să i se ofere cât mai repede posibil un avort.