Interviu cu doamna Elspeth Chowdharay-Best, secretar de onoare al organizatiei ALERT (Against Legalised Euthanasia Researsh and Teaching)

- Doamna Best, care sunt marile probleme privind eutanasia in Marea Britanie acum?
- Atitudinea guvernului fata de oamenii batrani, grav bolnavi, in stadiu terminal. Guvernul vrea sa economsieasca bani pe seama celor batrani. Vrea ca spitalele sa scape de cei care le blocheaza paturile, impingandu-i pe acestia in case de asistenta pentru batrani. In Marea Britanie, politia investigheaza diverse scandaluri aparute in spitale si facute publice in mass-media, insa rezultatele acestor anchete nu vor fi facute publice niciodata, nu se va intampla de fapt nimic. Va dau un exemplu. A fost mediatizat cazul lui Tony Bland, un baiat care a intrat in coma dupa un accident. Daca medicii ar fi avut putin mai multa rabdare poate ca el ar fi trait. Insa medicii i-au retras tubul de hidratare si baiatul a murit in aproximativ 10 zile. In mod ironic, acest lucru a fost decis de un tribunal, deci nu a fost ilegal sa i se retraga fluidele. Un alt baiat care, de asemenea, a suferit o leziune a creierului si pe care parintii l-au luat acasa, a inceput sa comunice cu ei, dupa 3 zile. Normele Consiliului Medical General arata ca, daca retragi fluidele unui paceint in coma, politia nu va incepe nici o investigatie. Noi cerem Consiliului Medical General – organismul care controleaza medicii si care poate anula licenta de practica – ca sa-si revizuiasca din punct de vedere juridic normele. Noi nu stim incotro se indreapta din acest punct de vedere. A existat si cazul Glass, preluat de Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Familia a castigat cazul, deoarece mama a dorit sa se spuna clar ca fiul ei handicapat are dreptul sa traiasca, iar medicii i-au administrat o doza de diamorfina, impotriva vointei mamei sale.

Interviu cu dna Jacqueline Laing, conferentiar universitar la Catedra de Drept a  Universitatii Metropolitan Londra, Marea Britanie

Jacqueline Laing este unul dintre specialistii in drept din Marea Britanie, care a luat atitudine publica fata de legalizarea eutanasiei in tarile Uniunii Europene, in mod special in Marea Britanie. A publicat numeroase articole si eseuri critice de bioetica in ziare de mare tiraj, precum „Daily Mail”, si in reviste de specialitate din Marea Britanie. Este co-autor al volumului „Human Lives” si are in pregatire o carte despre jurisprudenta, drept si morala.

- Doamna Laing, de ce este tot mai acceptata ideea de eutanasie in societatea moderna?
- Cred ca, in primul rand, trebuie sa respingem ideea ca anumiti oameni nu merita sa-si traiasca viata. Aceasta idee este o reminiscenta a conceptului nazist „lebensunwerten Lebens”, adica „vieti care nu merita sa fie traite”. Era un concept arbitrar. Cine ar trebui sa decida ca o persoana merita sau nu sa traiasca? Acest concept este inclus in ideea ca anumiti  oameni au o calitate a vietii atat de joasa, incat nu merita sa fie protejata de lege. Intr-o societate, care se afla deja pe panta declinului, in sensul ca nu are destui oameni care sa-i ingrijeasca pe cei bolnavi, pe moarte si pe cei cu handicap, in acest mediu,  eutanasia devine un mijloc important de a rezolva problemele puse de acestia. De fapt, este un cerc vicios - avand mai putini copii, exista mai putin oameni ca sa-i ingrijeasca pe cei batrani sau bolnavi. In acest mediu, se impune imperativ optarea pentru o solutie ieftina. Si solutia ieftina inseamna sa nu se acorde nici un ajutor pentru bolnavi si batrani. Se pare ca toate tarile din Vest se afla in acest cerc vicios. In aceste tari, exista tot mai putini si mai putini oameni tineri care sa-i ajute pe cei batrani si bolnavi. Problema este si mai grava, daca luam in considerare faptul ca tarile europene opteaza tot mai mult pentru legalizarea acordului prezumat in donarea de organe.

Interviu cu dr. Paul A. Byrne, membru al Frăţiei Oamenilor de Ştiinţă Catolici şi fost preşedinte al Asociaţiei Medicale Catolice din SUA.

Este producătorul filmului Continuum of Life (Firul neîntrerupt al vieţii) şi autorul volumelor Life, Life Support and Death (Viaţa, menţinerea în viaţă şi moartea) şi Brain Death is Not Death (Moartea cerebrală nu înseamnă moarte). Dr. Byrne a depus mărturii în chestiuni de viaţă şi moarte în 8 legislaturi ale Congresului SUA, începând cu 1967. S-a opus apariţiei dr. Jack Kevorkian la emisiunea de televiziune Cross-Fire (Foc încrucişat). A fost prezent la emisiunea televizată Good Morning, America (Bună dimineaţa, America) şi la BBC.

Publicam interviul cu aprobarea si bunavointa Fondului Michael.

În absenţa unei culturi a vieţii, cultura morţii se insinuează în toate actele omului, camuflându-i conştiinţa secătuită, ce se situează la limita eticului. În aceste condiţii, eutanasia, înţeleasă ca posibilitatea omului de a-şi hotărî în mod deliberat momentul şi modalitatea morţii sale, de a-şi alege o metodă, care nu numai că îi accelerează moartea, dar, pe cât posibil, îl fereşte de durere, ca şi problema sinuciderii, capătă tot mai multă legitimitate. Omul se simte îndreptăţit să-şi aleagă o „moarte mai bună”, socotind acest fapt ca un drept al său. Modul nedureros, prin care vrea să părăsească lumea sa este considerat un mod de „a muri demn”. Cel mai adesea a fost invocat, ca argument, sentimentul de compasiune, relaţie cu suferinţa grea a unui bolnav. Adevărul este că, mai presus de orice bănuială, omul cu conştiinţa sleită doreşte uşurarea propriei suferinţe, decât cea a celorlalţi.

Viaţa umană, în orice stadiu ar fi, pornind de la demnitatea şi valoarea ei inerentă, trebuie protejată din momentul concepţiei până în cel al morţii naturale. Civilizaţia modernă, o dată cu legalizarea avortului, a devenit mult mai permisivă faţă de păcatele şi crimele îndreptate împotriva demnităţii vieţii. Avortul, prin efectele sale, poate fi pus alături de alte fenomene, cum ar fi violul, abuzarea copiilor sau terorismul. Toate aceste atitudini antiumane alcătuiesc cadrul propice dezvoltării unei culturi a morţii, care se amplifică ameninţător. Societatea contemporană creează numeroase avantaje acestor atitudini nespecifice omului.