De multe decenii susţinătorii avortului susţin unul şi acelaşi lucru: lumea este suprapopulată, iar resursele sale naturale nu pot susţine atât de mulţi oameni. Ne îndreptăm spre o foamete de proporţii şi alte forme de sărăcie umană, dacă nu reducem substanţial rata naşterilor. Aceste scenarii, care fac destul de mult fum, care sperie destul lumea neinformată, se află la îndemâna unor organizaţii cu mare forţă financiară. Se vede destul de limpede, de exemplu, că sunt în concordanţă cu agenda unor grupuri cum ar fi Federatia Internationala Planned Parenthood (reprezentată prin SECS, în România), UNFPA etc. Aceste organizaţii utilizează scenarii pentru a impune avortul, sterilizarea şi contracepţia în unele ţări în care familiile mari sunt preţuite, iar avortul este considerat o ruşine.

Din momentul în care Paul Erlich a publicat cartea sa „Bomba demografică”, în 1968, şi a introdus termenul „suprapopulaţie”, pericolele unei foamete globale iminente şi cele ale epuizării resurselor de energie sunt vehiculate în discursul public.  Chiar după ce au trecut atâţia ani de atunci (timp în care populaţia globului a crescut cu ceva mai mult decât un miliard), Ehrlich şi susţinătorii săi continuă să afirme că planeta este suprapopulată. De fapt, populaţia globului scade dramatic şi, după calculele tuturor demografilor, acest proces va continua.
Nu poţi evalua creşterea populaţiei cu ajutorul calculatorului deoarece simplele formule matematice nu iau în calcul  împrejurările de fapt, cum ar fi rata fertilităţii.  Ceea ce ştim foarte bine aici este faptul că, aproape în fiecare ţară, femeile nasc tot mai puţini copii. În prezent există 60 de ţări pe glob cu naşteri sub rata de înlocuire.
Populaţia globului s-a dublat (din 1950) ajungând la 6,3 miliarde de oameni astăzi. Conform datelor ONU, populaţia va atinge un vârf de 8 miliarde de oameni, în perioada 2050-2075. Demograful şi omul de ştiinţă Nicholas Eberstadt, de la American Enterprise Institute, declara că este puţin probabil ca populaţia globului să atingă această cifră în 2050, dat fiind faptul că, în ultimii 35 de ani s-a accentuat scăderea fertilităţii. Astfel, lumea, în următoarea jumătate de secol va avea mai puţină populaţie tânără care să susţină populaţia în vârstă.
Este adevărat că anumite zone ale lumii sunt aglomerate. (Ehrlich a recunoscut că ideea cărţii i-a venit pe când se afla într-un mare oraş foarte populat din India). Însă în timp ce „supraaglomerarea” poate fi un termen care sperie, acesta este un termen care produce cu siguranţă confuzie, deoarece el este definit de moduri de viaţă individuale şi culturale, fapt care are puţin de a face cu termenul ştiinţific „suprapopulaţie”. Oamenii în India sunt aglomeraţi în mari oraşe nu pentru că sunt prea mulţi, ci pentru că oamenii de aici, ca peste tot în lume, preferă centrele urbane zonelor rurale. Un alt exemplu, unii din zgârie-norii din Manhattan adăpostesc mai mulţi oameni decât tot statul Dakota de Sud din SUA.
Ehrlich prezicea, de asemenea, o epuizare a resurselor de energie în 1974. De fapt, FMI are cele mai scăzute valori ale preţului metalelor din toate timpurile. Foametea pe care o prevedea Ehrlich în anii ’70 este la fel de neadevărată. Dacă în 1986, producţia de cereale a globului era de 1,8 milioane de tone, în 2001, aceasta a ajuns la 20,7 milioane tone, conform Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură a ONU.
Singurul adevăr este că oamenii constituie „cele mai de preţ resurse” de pe glob, cum explică regretatul Julian Simon, economist la Universitatea Maryland, în cartea „The Ultimate Resource”. După părerea sa, fiecare fiinţă umană se naşte nu ca un consumator, ci ca un potenţial producător. El vedea umanitatea nu ca un stol de lăcuste, ci ca pe „resurse unice”. Conform teoriei sale, „standardul de viaţă al oamenilor a crescut în acelaşi timp cu înmulţirea populaţiei globului.” Creşterea populaţiei ar putea „cauza probleme temporare, însă, în acelaşi timp, vor fi mai mulţi oameni ca să le rezolve.” Naşterea unui copil nu era văzută de Simon ca fiind încă o gură de hrănit, ci un posibil Pascal, Kepler, Michelangelo sau Bach. Nu ştim câţi dintre aceştia nu se vor naşte, însă îi vom deplânge şi pe ei.
Adaptare după articolul lui Michael Fumento, „The Myth of Too Many”, apărut în revista „Citizen”, ianuarie 2003
Publicat in Dosar Provita Media nr.24, august 2003
© Provita Media 2003