- Ce este avortul şi care sunt urmările lui pentru o femeie?

- Când o femeie rămâne însărcinată, în organismul său are loc o reorganizare hormonală, îndreptată spre menţinerea sarcinii. Anumiţi hormoni se elimină într-o cantitate mai mare, alţii – într-o cantitate mai mică. Se realizează un anumit echilibru, îndreptat spre uter, ovare şi glandele mamare, ca organe dependente de hormoni. Şi dacă, dintr-o dată, uterul se goleşte, ovulul fecundat dispare... Unde să se îndrepte hormonii, în asemenea caz? Se produce atunci o adevărată furtună hormonală: hormonii bombardează haotic uterul, ovarele şi glandele mamare. Astfel sunt afectate organele dependente de hormoni. 

În timpul avortului, colul uterin nu se deschide singur, ci este forţat. El se compune dintr-o masă de muşchi de formă cilindrică sau inelară. Aceşti muşchi sunt întinşi forţat şi chiar rupţi, în multe cazuri. Din această cauză, sarcinile următoare nu pot fi duse până la capăt, pierderile ulterioare producandu-se, de obicei, în săptămâna a 18-20.

Suprafaţa interioară a uterului devine foarte vulnerabilă. Dacă acolo ajunge măcar un microb, se pot produce inflamaţii cu multe urmări neplăcute: inflamaţie a organelor învecinate uterului, inflamaţia cervixului, inflamaţia uterului, inflamaţia endometrului sau endometrita. Dacă apar cicatrici, femeia poate deveni infertilă. Pot apărea sinechiile, alipirea pereţilor interiori ai uterului, ce duc la pierderi de sarcină repetate.

Afectarea  cervixului sau a colului uterin duce la apariţia endocervicitei sau inflamaţia colului. Această inflamaţie, cu timpul, poate duce la infertilitate. În afară de aceasta, avortul constituie o traumă psihică pentru femei. Oricât ar fi de pornită împotriva propriului copil, de instinctul maternal nu scapă. O sarcină întreruptă forţat provoacă oricărei femei sentimentul de insatisfacţie, de neîmplinire, de pierdere. Femeia poate deveni înrăită, nevrozată, închisă în sine, iritată.

Discursul prof. Jérôme Lejeune la Conferinta „Omul, religia si cultura”, Tallin, Estonia, 29 mai 1993
Autor: I.I.Guzov
Sursa: http://cir.msk.ru/lejeune.shtml

In loc de introducere

Am avut ocazia de mai multe ori sa intru personal in contact cu geneticieni de marca, ca profesorul Kleinfelter (descoperitorul sindromului cu acelasi nume) si profesorul Jérôme Lejeune (1926-1994), parintele citogeneticii moderne, cercetator, descoperitorul naturii cromozomiale a sindromului Down. Pe profesorul Lejeune l-am cunoscut in 1992, la Moscova, dupa aceea, ne-am mai intalnit la Houston, in aprilie 1993. Apoi, peste un an, m-a contactat Alexandr Havard, descendentul unei familii de emigranti rusi, care facea naveta intre Paris si Helsinki, si care mi-a comunicat ca profesorul Lejeune a murit, in aprilie 1994. Alexandr a tradus in limba rusa discursul profesorului Lejeune pe problema relatiei etice a omului cu embrionul uman si l-a propus spre publicare unor publicatii rusesti. Am corectat anumiti termeni ai acelui referat si documentul a fost publicat, intr-un tiraj nu prea mare de catre Asociatia „In sprijinul maternitatii”.

Jérôme Lejeune s-a nascut la 13 iunie 1926 la Montrouge, intr-o familie de intelectuali. De la inceputul anilor ’50, s-a ocupat de studierea influentei radiatiei ionizante asupra organismului uman. La sfarsitul anilor ’50, a descoperit ca sindromul Down este provocat de o aberatie cromozomiala  - trisomia a 21 de cromozomi, fapt pentru care a fost decorat cu Premiul Kennedy, in 1962. A fost pionierul unor directii fundamentale in genetica, cum ar fi genetica matematica, influenta radiatiei ionizatoare asupra genelor, imbatranirea precoce, liniile cancerului, evolutia clonala etc. Jérôme Lejeune a fost primul sef de catedra de genetica fundamentala in Franta, membru al mai multor academii de stiinta, detinatorul mai multor premii stiintifice. A murit la Paris, la 3 aprilie 1994, la 67 de ani.  I.I.Guzov

 

Cardinalui Fiorenzo Angelini a propus, la Adunarea Generala a Academiei Pontificale pentru Viaţă din februarie 2004, iniţierea procesului de beatificare a geneticianului Jérôme Lejeune, primul preşedinte al acestei instituţii. Papa Ioan Paul al II-lea vorbea, in 1999, despre Lejeune că "a dorit cu fermitate această nouă instituţie, aproape ca pe un testament spiritual, pentru apărarea vieţii umane, întrevăzând ameninţările tot mai numeroase ce se conturau la orizont". (Catholica.ro, februarie 2004)