Home Avortul Avortul si cancerul mamar REALITĂŢI DESPRE LEGĂTURA DINTRE CANCERUL MAMAR ŞI AVORT
REALITĂŢI DESPRE LEGĂTURA DINTRE CANCERUL MAMAR ŞI AVORT PDF Imprimare Email

Autor: dr. Angela Lanfranchi

Dr. Angela Lanfranchi este chirurg specialist în cancerul mamar, membru al Colegiului American al Chirurgilor (American College of Surgeons) şi conferenţiar de chirurgie la Şcoala de Medicină Robert Wood Johnson din New Jersey (SUA). Discursul publicat aici a fost rostit in timpul unui turneu de conferinţe la mai multe universităţi din Australia, la începutul anului 2003, turneu sprijinit de câteva organizaţii pro-vita. A le oferi femeilor informatiile de care au nevoie pentru a putea alege în cunoştinţă de cauză nu înseamnă a le speria, spune dr. Angela Lanfranchi.

Când am auzit pentru prima dată despre legătura dintre cancerul mamar şi avort, in 1993, m-am gândit că este o fantezie a celor din tabăra pro-vita. „E o nebunie”, a fost prima mea reacţie. Totuşi, din curiozitate, am facut modificari in fişa istoricului pe care  o foloseam în munca mea de chirurg de cancer mamar, întrebând pe fiecare femeie ordinea şi rezultatul sarcinilor. Ceea ce a urmat m-a surprins.

În primele 6 luni după această schimbare, am avut 2 paciente în vârstă de 30 de ani, care aveau cancer mamar. Una dintre ele avusese şapte sarcini, dintre care şase terminate prin avort. Cealaltă, cinci sarcini, din care trei terminate prin avort. Am continuat să examinez tot mai multe femei tinere cu istoric de avort, care aveau cancer mamar. Desigur, am presupus că eram martora unei coincidenţe statistice.

Dar apoi, în 1996, profesor doctor Joel Brind, de la Universitatea City din New York, a publicat prima meta-analiză, care dezvăluia faptul că 23 din 28 de studii dovedeau că există o legătură între avort şi cancerul mamar. Rumoarea pe care a produs-o studiul lui Brind, publicat în revista britanică Journal of Epidemiology and Community Health, l-a făcut pe editorul acestei publicaţii să scrie: „Cred că dacă luaţi o poziţie (cum fac eu acum) pro-choice (pentru alegere), trebuie atunci să vă asumaţi şi poziţia pro-informare, fără cenzura (sau interpretarea) excesiv protectoare a datelor.”

Mă lovesc de acest tip de cenzură „protectoare” de fiecare dată când încerc să vorbesc despre datele ştiinţifice, ce sprijină legătura dintre avort şi cancerul mamar.

Cam 85% dintre fumători nu fac cancer pulmonar. Medicii care le spun pacienţilor lor despre riscul fumatului nu sunt etichetaţi drept alarmişti. În mod similar, nu toate femeile care au făcut avort vor face cancer mamar. Numai 5% dintre ele vor dezvolta boala. Alte 95% din pacientele cu cancer mamar nu au un istoric de avort. Însă unele femei au un risc crescut de  a face această boală. Iar cele 5 % se adaugă celorlalte riscuri la care sunt supuse multe femei.

Studiul lui Daling, publicat în 1994, în The Journal of the National Cancer Institute, a arătat că tinerele sub 18 ani care au avorturi între 9 şi 24 de săptămâni, au un risc de 30% de a face cancer mamar de-a lungul vieţii. Din pagina site-ului Institutului Naţional de Cancer al SUA privind riscurile sănătăţii reproductive, femeile pot afla că există studii ce arată legătura dintre avort şi cancerul mamar.

Mulţi oameni mă întreabă despre legătura dintre cancerul mamar şi pierderea naturală a sarcinii în trimestrul întâi de sarcina. Pierderea naturală de sarcină este diferită, în ceea ce priveşte efectul său asupra sânilor femeii, faţă de avortul provocat al unei sarcini normale. Pierderile de sarcină nu cresc riscul cancerului mamar, din moment ce ele sunt asociate cu nivele scăzute de estrogen, fapt care nu cauzează creşterea sânilor. Totuşi, când sarcina este întreruptă înainte ca celulele sânului să atingă o maturitate deplină, femeia rămâne cu mai mulţi lobuli de tip 1 şi 2 (în stadiu de lactaţie), faţă de cum avea înaintea apariţiei sarcinii, şi, prin urmare, femeia are un risc crescut de a face cancer mamar. Sânii săi nu se vor maturiza niciodată în lobuli de tip 3 şi 4, care apar în trimestru al treilea de sarcină şi care i-ar reduce acest risc.

Ideologia pro-avort nu trebuie să împiedice răspândirea acestor informaţii. Organizaţiile care ajuta pacientele bolnave de cancer mamar nu ajută deloc femeile să decidă în cunoştinţă de cauză, dacă ocultează aceste informaţii. În SUA, există pe rol trei procese juridice iniţiate de femeile cărora nu li s-a spus nimic despre legătura dintre cancerul mamar şi avort.

După cum spune dr. Janet Daling, care este o susţinătoare a curentului pro-choice (pentru alegere): „Dacă politica se implică în ştiinţă, va ţine pe loc cu adevărat progresul pe care-l facem. Am trei surori cu cancer mamar şi sunt indignată atunci când oamenii se amestecă în datele ştiinţei pentru a-şi duce la capăt o agendă proprie, indiferent care sunt opiniile lor, pro-choice sau pro-life.  Mi-ar fi plăcut să nu găsesc nici o asociere între cancerul mamar şi avort, dar cercetarea noastră este temeinică, iar acurateţea datelor noastre nu poate fi pusă la îndoială. Nu este o problemă de convingeri. Este o problemă de realitate.”

Informaţiile le oferă femeilor autoritate şi putere să ia decizii în cunoştinţă de cauză.  Femeile care aleg avortul trebuie să ştie că au un risc mai mare de a face cancer mamar. Dacă ştiu acest lucru, spre exemplu, vor şti şi că trebui să-şi facă mamografii mai devreme şi mai des. Cancerele depistate în mamografii sunt cel mai probabil în stadiul 1 şi pot fi vindecate. Nici o femeie nu trebuie să moară de cancer mamar fiindcă n-a fost avertizată din timp.

Mama mea a murit de cancer mamar în stadiu de metastază. În practica mea, văd adesea femei tinere, cu copii mici care mor de cancer mamar. Dacă informaţiile pe care le ofer ar putea preveni o singură moarte de la un risc ce poate fi totalmente evitat, aş accepta cu bucurie să fiu etichetată drept medic-alarmist.

Sursa: http://www.theage.com.au/articles/2003/02/16/1045330466585.html

Ultima actualizare ( miercuri, 25 februarie 2009 12:53 )
 
  © PROVITA MEDIA 2008  |  Website realizat de: David Iftime si Radu Iancu  |  Termeni si conditii de utilizare a site-ului  |  Sus